.

.

Lasa-ma sa fiu ploaia ta. Sa simti fiecare picatura cum se prelinge pe pielea ta fierbinte, scurgandu-se parca incercand sa-ti contureze trupul. Sa simti acel sentiment de libertate, iar deodata sa simti cum cu fiecare picatura o durere te apasa si parca te vrea cazut la pamant. Sa-mi simti mania si sa-ti provoc o suferinta de doua ori mai mare decat cea pe care mi-ai provocat-o tu , de-a lungul timpului . Ti-as tine trupul intr-o tortura continua, simtindu-mi dorinta de a te soarbe de puteri cu toata fiinta. Oare ai sa simti? Ai uitat sa-mi intalnesti privirea, acompaniat fiind de zambetul tau strengar si cu acea voce suava care-mi spunea in fiecare dimineata : “Buna dimineata, iubito!”.  M-ai lasat a nimanui si ai plecat facandu-ma sa traiesc o iluzie, un miraj. Imi aprind in treacat o tigara, in timp ce tu, iti faci simtita prezenta, dar din ce in ce mai rar ,  facandu-ma pentru cateva secunde sa privesc in gol. Inca te zaresc prin fumul gros ,dar nu mai esti o silueta definita , ci doar o umbra. 

Locul tau nu mai este langa mine , sentimentele s-au pierdut demult , dar am inteles mult prea tarziu . Dupa 4 ani [ fara 1 luna ]  renunt definitiv si irevocabil la tine . Sper sa-ti gasesti fericirea , asa cum eu mi-am gasit-o. Te-am iubit odata…

Posted by Ioana Maria on 26 noiembrie 2011

http://imvsmi.wordpress.com/2011/11/26/1065/